Monday, 27 December 2010
Monday, 13 December 2010
Despre Bucurestiul care se demoleaza...
Cinema Feroviarul, ultima peliculă: "Demolition man", cu Sorin Oprescu cap de afiş. PLUS: "ÎNAPOI ÎN CINEMATOGRAFUL COPILĂRIEI MELE", un film de Marian Sultănoiu
Cinema Feroviarul, ultima peliculă: "Demolition man", cu Sorin Oprescu cap de afiş. PLUS: "ÎNAPOI ÎN CINEMATOGRAFUL COPILĂRIEI MELE", un film de Marian Sultănoiu
Sorin Oprescu vrea să construiască un bulevard care să traverseze Capitala de la nord la sud, fluidizând astfel considerabil circulaţia. Arhitecţi şi ONG-uri, apărători a ceea ce a mairămas din Bucureştiul vechi, îl acuză că demolează fără discernământ. Printre victimele care i se impută, fostul cinematograf Feroviarul, o fostă clădire deosebită, care zace însă în ruină de ani de zile, străjuit de faţada unei case boiereşti, incendiată după Revoluţie
Nu mai e un secret pentru nimeni - Bucureştiul este traducerea citadină a ideii de haos:rutier, arhitectonic, mobilier stradal, infrastructură, spaţii de recreere. La fiecare pas se sapă, se construieşte, se dărâmă.
Provizoratul pare infinit, nesimţirea constructorilor care sparg imediat fiece colţ de oraş, odată pus la punct, nu are limită. Bucureşteanul, cu nervii întinşi la maximum, zace mii de ore pe an în ambuteiaje, se accidentează grav, dacă nu-şi pierde viaţa, înghiţit de veşnice excavaţii nesemnalizate. Din tot acest haos, unii trăiesc bine, învârtind bani grei pe degete.
Provizoratul pare infinit, nesimţirea constructorilor care sparg imediat fiece colţ de oraş, odată pus la punct, nu are limită. Bucureşteanul, cu nervii întinşi la maximum, zace mii de ore pe an în ambuteiaje, se accidentează grav, dacă nu-şi pierde viaţa, înghiţit de veşnice excavaţii nesemnalizate. Din tot acest haos, unii trăiesc bine, învârtind bani grei pe degete.
publicitate
Peste toate, nimeni nu răspunde de nimic. Exemplul cel mai concludent al lipsei de organizare şi cooperare între administraţie, primării şi ONG-uri este ceea ce se întâmplă de ani de zile pe traseul viitorului bulevard, diametrala nord-sud, aşa cum i se spune.
Scandal ca la piaţă
Aflată în apropierea Gării de Nord, vizavi de istorica Piaţă Matache Măcelaru, intersecţia străzii Buzeşti cu Calea Griviţei este nodul gordian al polemicii iscate între primarul general, Sorin Oprescu, şi reprezentanţii unor asociaţii, care se luptă ca Bucureştiul să redevină un oraş european, curat şi civilizat, protejându-şi totodată clădirile de patrimoniu, care au mai supravieţuit în Capitală.
Scandal ca la piaţă
Aflată în apropierea Gării de Nord, vizavi de istorica Piaţă Matache Măcelaru, intersecţia străzii Buzeşti cu Calea Griviţei este nodul gordian al polemicii iscate între primarul general, Sorin Oprescu, şi reprezentanţii unor asociaţii, care se luptă ca Bucureştiul să redevină un oraş european, curat şi civilizat, protejându-şi totodată clădirile de patrimoniu, care au mai supravieţuit în Capitală.
Prin această intersecţie urmează să treacă "diametrala" lui Oprescu, un bulevard care va lega nordul de sud, prin Aviatorilor, Piaţa Victoriei şi cartierul Rahova. Deşi foarte necesar pentru fluidizarea circulaţiei într-un Bucureşti sufocat, din toate punctele de vedere, începerea lucrărilor de demolare a stârnit panică, polemici, pasiuni şi acuze. În discuţie, mai multe case vechi, cu o arhitectură deosebită, de care nu s-a interesat nimeni zeci de ani, până azi, când stau să cadă; o placă de marmură prinsă într-un perete, care aminteşte faptul că Eminescu a locuit un timp în zonă, împreună cu Veronica Micle - evident, nu în Hotelul Marna, acolo unde se află placa, ci într-o clădire demolată între războaie, pentru a face loc stabilimentului actual - şi, mai ales, faţada unor case boiereşti interbelice, incendiate după Revoluţie. În spatele acestora se află ruina fostului Cinematograf Feroviarul, un fabulos tărâm al viselor, obiectul aprinselor discuţii de astăzi.
Oprescu nu se lasă: "Bulevardul trebuie să-l fac"
• "O să reconstruiesc faţada casei ăsteia, unde era cinematograful, la vreo două sute de metri mai în spate", ne promite primarul Oprescu. Deşi faţada nu este a cinematografului. "Sala era mai în spate; aveau, însă, aceeaşi adresă. O reconstruiesc şi gata, am promis, am semnat. Dar bulevardul trebuie să-l fac. Nu vezi cum se circulă?! Pe bulevard ajungi dintr-un capăt în altul al oraşului în 20 de minute. Întâi o să fie gata până la Mircea Vulcănescu, prin Berzei. Pe urmă facem a doua etapă, de la Vasile Pârvan până la Podul Haşdeu, lărgim podul şi subtraversăm, pe 370 de metri, dealul Parlamentului, de la pod până aproape de Piaţa Coşbuc, pe Uranus", ne-a explicat primarul general.
• Arhitectul-şef al Capitalei precizează şi el că niciuna dintre clădirile de pe Buzeşti nu este declarată monument istoric. "Clădirile acestea de pe colţ, faţada care a mai rămas, de fapt, cu cinematograful, hotelul şi ce mai e, au fost declasificate şi scoase, cu mai mult timp în urmă, de pe lista monumentelor", ne spune Gheorghe Pătraşcu.
Cu toate acestea, mulţi susţin că zona ar fi trebuit conservată, vorbind despre o soluţie, diametral opusă faţă de cea pusă în operă de primărie. În viziunea preşedintelui Fundaţiei Pro Patrimonio, arhitect Şerban Sturdza, tronsonul care trece prin Buzeşti, Berzei şi ajunge la Parlament ar fi trebuit să subtraverseze zona. Deasupra ar fi rămas "ţesutul istoric".
NOSTALGIA Cinema Paradiso
Un lucru e sigur. Din nefericire, e prea târziu pentru a mai putea fi conservat ceva din acest colţ vechi de Bucureşti, şi el cu poezia şi cu mahalaua lui, cu tumultul pestriţ al pieţei, cu ţărani care-şi "expuneau" marfa la cobiliţă, umblând printre gospodine vârstnice şi cam scăpătate, ori tinere grăbite în minijupele înflorate ale anilor '60-'70. Un colţ de oraş renumit mai ales prin densitatea cinematografelor sale. Feroviarul, Marna, Dacia, clădiri fascinante, înşirate la câţiva zeci de metri una de cealaltă.
La Dacia, intrai pe lumină, cu un "redus" de 50 de bani pentru elevi. Mâncai o merdenea cu brânză sărată şi stăteai ore întregi, până seara, cu ochii în ecran. O dată, de două ori, până învăţai replicile pe de rost. Rula "în continuare". Pe la şase, cu "lecţiile" făcute, ieşeai în Griviţa şi traversai strada. Ploua cu lumini albastre şi roşii, de peste drum, de la Feroviarul. Te opreai în colţ, trăgeai patru plumbi de doi lei într-un urs jerpelit, la nea Fane. Avea un vagon vechi, colorat strident, pe care-l ungea cu petrosin de-ţi trăsnea nasul.
Era mandatar la tir. Pe urmă, mai luai un bilet, "la reduse", şi la Feroviarul. Urcai la al doilea balcon, de unde vedeai "cu boltă" un western cu John Wayne. Seara plecai acasă cu capul plin de replici, vorbeai singur în autobuz. "Săracu', ăsta a luat-o de tânăr", te evalua, în trecere, câte-un deştept cu pălărie. Iar faţada, care stă acum să cadă, băgată în seamă doar de homeleşi şi de "riveranii" vânzători de cărămidă veche, stă aşa de la Revoluţie. Casa, superbă şi pe dinăuntru, şi pe dinafară, adăpostea jos o bibliotecă renumită în zonă, iar sus, câteva apartamente surprinzător de bine conservate. A fost incendiată fără milă pe la începutul anilor '90. De ce? Nimeni nu ştie, dar nici nu şi-a bătut capul.
Tuesday, 30 November 2010
Who saved Bucharest churches?
De la cititori: Cine a salvat bisericile din Bucuresti?
Foto: Arhiva / Manastirea Vacaresti
Am insotit de curand un grup de tineri aspiranti la atestatul de ghizi insotitori pentru o agentie de turism. Am avut astfel ocazia sa cunosc tineri minunati si foarte bine documentati, care, rand pe rand, s-au perindat la microfonul autocarului, incercand sa convinga examinatorul ca nu poseda doar bune cunostinte de limba franceza, spaniola sau germana, dar sunt si buni cunoscatori - printre altele - ai istoriei Romaniei.
A fost si cazul unei tinere, mi se pare studenta la medicina, care dincolo de o limba franceza vorbita fara cusur, a facut dovada unei reale documentari, atat cu privire la obiective turistice aflate pe traseu cat si in ceea ce priveste istoria mai mult sau mai putin indepartata a Romaniei.
La un moment dat insa, am auzit urmatoarea fraza: "cu toate ca s-a tot spus ca regimul comunist a marginalizat Biserica Ortodoxa, pot sa va spun ca in timpul lui Nicolae Ceausescu s-au salvat numeroase biserici de la demolare prin translarea lor".
Aceasta fraza a trecut probabil neobservata de catre tinerii aflati in autocar si are toate sansele ca peste un timp oarecare sa fie auzita de turisti straini care vor face tururi de Bucuresti.
Un nume prea putin cunoscut: Eugen Iordachescu
Am sa incerc aici, pe scurt, o mica reparatie morala. Singurul om caruia Biserica Ortodoxa ii datoreaza pastrarea unor biserici importante, care urmau sa fie demolate, este inginerul Eugen Iordachescu.
Adevarat pionier in domeniul translarii unor cladiri in tara noastra, acesta a reusit, intampinand inimaginabile greutati, sa transleze 10 biserici de interes major in Bucuresti si doua in afara lui.
Astfel, au fost salvate de la demolare, printre altele: Biserica Mihai Voda (mai putin manastirea cu acelasi nume), Biserica Schitul Maicilor (1726, din vremea Voievodului Nicolae Mavrocordat), Biserica Sfantul Ilie Rahova (1706, cu picturi de Gheorghe Tatarascu, Palatul Sinodal din incinta Manastirii Antim s.a.
Din pacate, activitatea inginerului Iordachescu s-a desfasurat contra cronometru, intr-o cursa nedreapta, avand ca adversar pe adevaratii vinovati de demolarea unor biserici monumente dearhitectura si nu numai.
Singurii raspunzatori de daramarea unor biserici in Bucurestiul anilor 80 au fost Nicolae si Elena Ceausescu. Si nu vorbim aici de micute biserici construite in secolul 20. Vorbim aici de Biserica si Manastirea Vacaresti (1716), de Manastirea Cotroceni(1679), Manastirea Mihai Voda(1594) sau Biserica Sf Vineri (1854).
La acestea si multe altele se adauga si alte cladiri importante din Bucuresti. Demolarea lor a lasat rani impardonabile pe obrazul Bucurestiului, iar construirea unui monument al kitschului (Palatul Poporului) nu ii poate incanta decat pe niste oameni cu o cultura dubioasa, fie ei chiar si turisti straini.
Desigur toate acestea au fost posibile cu numeroase complicitati. Si nu ma refer aici la conducatorul buldozerului care a lovit zidurile unor monumente istorice. In treacat fie spus, una din persoanele de vaza care s-au opus initial translarii bisericii Schitul Maicilor a fost nimeni altul decat Preasfintitul Roman Ialomiteanul.
Am pus aceasta inexactitate comisa de candidata la statutul de ghid, in primul rand, pe seama tineretii sale si poate si pe al prea putinei popularizari in mijloacele media a acelor intamplari care au mutilat o buna parte a imaginii Bucurestiului.
Este un fapt incontestabil ca prezentarea unor momente din istoria relativ mai recenta a Romaniei poate fi incarcata de subiectivism.
Despre diferite evenimente apartinand trecutului sau prezentului este dreptul fiecarui ghid sa isi expuna pareri personale, desigur fara sa intre in polemici cu turistii din strainatate.
A-l transforma insa pe Nicolae Ceausescu in campionul salvarii bisericilor din Bucuresti este insa prea mult. Chiar si pentru cei care l-au iubit pe Marele Conducator (demolator).
A fost si cazul unei tinere, mi se pare studenta la medicina, care dincolo de o limba franceza vorbita fara cusur, a facut dovada unei reale documentari, atat cu privire la obiective turistice aflate pe traseu cat si in ceea ce priveste istoria mai mult sau mai putin indepartata a Romaniei.
La un moment dat insa, am auzit urmatoarea fraza: "cu toate ca s-a tot spus ca regimul comunist a marginalizat Biserica Ortodoxa, pot sa va spun ca in timpul lui Nicolae Ceausescu s-au salvat numeroase biserici de la demolare prin translarea lor".
Aceasta fraza a trecut probabil neobservata de catre tinerii aflati in autocar si are toate sansele ca peste un timp oarecare sa fie auzita de turisti straini care vor face tururi de Bucuresti.
Un nume prea putin cunoscut: Eugen Iordachescu
Am sa incerc aici, pe scurt, o mica reparatie morala. Singurul om caruia Biserica Ortodoxa ii datoreaza pastrarea unor biserici importante, care urmau sa fie demolate, este inginerul Eugen Iordachescu.
Adevarat pionier in domeniul translarii unor cladiri in tara noastra, acesta a reusit, intampinand inimaginabile greutati, sa transleze 10 biserici de interes major in Bucuresti si doua in afara lui.
Astfel, au fost salvate de la demolare, printre altele: Biserica Mihai Voda (mai putin manastirea cu acelasi nume), Biserica Schitul Maicilor (1726, din vremea Voievodului Nicolae Mavrocordat), Biserica Sfantul Ilie Rahova (1706, cu picturi de Gheorghe Tatarascu, Palatul Sinodal din incinta Manastirii Antim s.a.
Din pacate, activitatea inginerului Iordachescu s-a desfasurat contra cronometru, intr-o cursa nedreapta, avand ca adversar pe adevaratii vinovati de demolarea unor biserici monumente dearhitectura si nu numai.
Singurii raspunzatori de daramarea unor biserici in Bucurestiul anilor 80 au fost Nicolae si Elena Ceausescu. Si nu vorbim aici de micute biserici construite in secolul 20. Vorbim aici de Biserica si Manastirea Vacaresti (1716), de Manastirea Cotroceni(1679), Manastirea Mihai Voda(1594) sau Biserica Sf Vineri (1854).
La acestea si multe altele se adauga si alte cladiri importante din Bucuresti. Demolarea lor a lasat rani impardonabile pe obrazul Bucurestiului, iar construirea unui monument al kitschului (Palatul Poporului) nu ii poate incanta decat pe niste oameni cu o cultura dubioasa, fie ei chiar si turisti straini.
Desigur toate acestea au fost posibile cu numeroase complicitati. Si nu ma refer aici la conducatorul buldozerului care a lovit zidurile unor monumente istorice. In treacat fie spus, una din persoanele de vaza care s-au opus initial translarii bisericii Schitul Maicilor a fost nimeni altul decat Preasfintitul Roman Ialomiteanul.
Am pus aceasta inexactitate comisa de candidata la statutul de ghid, in primul rand, pe seama tineretii sale si poate si pe al prea putinei popularizari in mijloacele media a acelor intamplari care au mutilat o buna parte a imaginii Bucurestiului.
Este un fapt incontestabil ca prezentarea unor momente din istoria relativ mai recenta a Romaniei poate fi incarcata de subiectivism.
Despre diferite evenimente apartinand trecutului sau prezentului este dreptul fiecarui ghid sa isi expuna pareri personale, desigur fara sa intre in polemici cu turistii din strainatate.
A-l transforma insa pe Nicolae Ceausescu in campionul salvarii bisericilor din Bucuresti este insa prea mult. Chiar si pentru cei care l-au iubit pe Marele Conducator (demolator).
Sunday, 28 November 2010
Human skeletons found under Universitatii Square. 400 years old skeletons
40 de SCHELETE UMANE au fost descoperite în PIAŢA UNIVERSITĂŢII - GALERIE FOTO
40 de SCHELETE UMANE au fost descoperite în PIAŢA UNIVERSITĂŢII Foto: Mediafax//Octav Ganea Foto: Octav Ganea
Mai multe cavouri cu schelete umane au fost descoperite în Piaţa Universităţii din Capitală, în timpul săpăturilor la parcarea subterană ce urmează să fie construită pe locul unde erau amplasate statuile lui Mihai Viteazul, Spiru Haret, Ion Heliade Rădulescu şi Gheorghe Lazăr.
Muncitorii care lucrează la parcarea subterană au descoperit în timpul săpăturilor schelete umane, lucrările fiind întrerupte, sâmbătă, pentru ca acestea să fie analizate.
publicitate
Scheletele descoperite la săpăturile arheologice nu duc la modificarea proiectului, lucrările fiind de decopertare a aproape 80% din spaţiul pe care se va construi parcarea subterană de la Universitate, a declarat, sâmbătă, directorul Direcţiei de Investiţii din Primăria Capitalei, Bogdan Hreapcă.
"Suntem pe ultima sută de metri la faza de decopertare a spaţiului pe care se va construi parcarea. Noile descoperiri nu duc la modificarea proiectului iniţial al parcării de la Universitate şi, în cazul în care vor apărea alte vestigii sau oseminte, modificările vor fi foarte mici", a declarat, pentru MEDIAFAX, Bogdan Hreapcă.
Potrivit lui Hreapcă, arheologii trebuie să ridice scheletele găsite în mormintele de la Universitate, construcţia parcării subterane urmând a fi continuată.
Totodată, Bogdan Hreapcă a arătat că tehnologia utilizată la construcţia parcării permite lucrul pe timp de iarnă, în acest sens nefiind înregistrate mari întârzieri la construcţia parcării de la Universitate.
Osemintele datează de aproximativ 400 de ani
Arheologii spun că până acum au fost descoperite în urma săpăturilor de la Universitate 40 de schelete de bărbaţi, femei şi copii, osemintele datând de aproximativ 400 de ani şi fiind dintr-un cimitir aflat lângă două biserici care datează din secolele XVI -XVII.
Şeful Secţiei de Arheologie de la Muzeul Municipiului Bucureşti, Gheorghe Mănucu, responsabilul ştiinţific al şantierului de la Universitate, a declarat că până în prezent au fost descoperite 40 de schelete.
El a precizat că era cunoscut faptul că în zona Universităţii au fost două biserici din secolele XVI şi XVII, precum şi vestigii de la Academia Domnească de la Mănăstirea "Sfântul Sava".
Gheorghe Mănucu a mai spus că cercetarea arheologică se desfăşoară pe zone, prima zonă fiind aproape finalizată. Potrivit acestuia, nu există niciun impediment de a continua lucrarea, putând deja să înceapă construcţia pe o treime din suprafaţă.
Arheologul Andrei Măgureanu, de la Institutul de Arheologie Bucureşti, responsabilul din partea instituţiei pentru acest proiect, a declarat că va fi realizată o cercetare la suprafaţă, apoi vor fi făcute studiile şi analizele necesare. El a spus că scheletele vor fi duse la laboratorul de antropologie de la Muzeul Bucureşti, pentru a se stabili sexul, vârsta şi dieta acestora.
Echipa este formată din antropologi de la Institutul Rainer al Academiei Române, de la Institutul de Arheologie din Bucureşti şi de la Muzeul Naţional de Istorie.
Andrei Măgureanu a mai spus că arheologii ştiau, în momentul în care au început lucrările, că în zona aceasta sunt vestigii ale celor două biserici, acest lucru fiind atestat încă din ani ''80 de către Panait I. Panait.
"Din ce s-a descoperit până acum, nu se pune problema să se ceară oprirea lucrărilor", a adăugat Andrei Măgureanu.
Săptămâna trecută au fost descoperite în aceeaşi zonă structuri de zid şi două conducte de apă din secolele XVIII-XIX.
Monday, 15 November 2010
Saturday, 13 November 2010
Friday, 12 November 2010
Excavatoarele si Eminescu...
„Cea mai mare operaţiune urbană din ultimii 20 de ani”: Oprescu a început autostrada Nord-Sud a Capitalei. Cad 86 de case. Excavatoarele – pe urmele lui Eminescu
„Cea mai mare operaţiune urbană din ultimii 20 de ani”: Oprescu a început autostrada Nord-Sudul a Capitalei. Cad 86 de case. Excavatoarele – pe urmele lui Eminescu
Te sufoci dacă treci pe strada Buzeşti: câteva sute de metri de stradă pluteşte în praf şi moloz. Nu te mai vezi om cu om. De joi noapte, buldozerele zumzăie continuu. Acum, vineri seara, deşi e întuneric pe stradă, maşinăriile robotesc de duduie pământul: rup, scurmă, râcâie. Prin locurile astea a umblat Eminescu. Dovadă, pe faţada unei prăvălii este aşezată o placă de marmură cu inscripţia "Pe acest loc s-a aflat casa în care a locuit Mihai Eminescu împreună cu Veronica Micle în primăvara anului 1882". Şi prăvălia asta va dispărea în câteva zile; pe locul ei va fi o bucată de bulevard cu trei benzi pe sens şi două linii de tramvai.
"Câştigăm viteză: maşinile pot circula cu 25-30 km/h"
publicitate
"A început cea mai mare operaţiune urbană din ultimii 20 de ani". Aşa a caracteriza primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, marea demolare de pe strada Buzeşti care trebuie să facă loc viitoarei autostrăzi care va lega nordul de sudul Bucureştiului. Botezată "Diametrala Nord-Sud", şoseaua va porni din Piaţa Victoriei şi va ajunge până la Piaţa Progresu, trecând prin Buzeşti, Berzei, Vasile Pârvan, Uranus şi Bulevardul Tudor Vladimirescu.
Traseul dimetralei Nord-Sud va fi o alternativă a celui de pe bulevardele Magheru, Dimitrie Cantemir sau Calea Văcăreşti. "Se va putea parcurge în maxim un sfert de oră. Se va putea trece pe sub dealul Parlamentului şi se va ieşi la Piaţa Coşbuc", a explicat primarul Oprescu. Autostrada urmează să fie făcută în două etape.
"Câştigăm şi viteză în circulaţia maşinilor, care pot circula cu 25-30 kilometri la oră", a mai spus Sorin Oprescu. Prima fază a lucrărilor, care cuprind tronsonul Piaţa Victoriei-Vasile Pârvan, se va încheia cel mai devreme în martie şi cel mai târziu în iunie, 2011.
Istoricul hotel Marna va pieri zilele acestea
"Era un coafor pe locul acela unde a intrat prima dată buldozerul. Înţeleg că oamenii veniţi să-şi aranjeze părul au fost ridicaţi de pe scaun pur şi simplu să evacueze clădirea urgent că trebuie demolată. Şi noi va trebui să părăsim clădirea în curând şi nu ştim unde vom merge. Suntem chiriaşi aici, despăgubirea pentru teren a primit-o proprietarul, nu noi", ne spune şefa unui magazin de produse naturale de pe Buzeşti. Peste câteva zile, buticul va deveni şi el o grămadă de moloz, căci se află la o aruncătură de băţ de cele câteva clădiri deja demolate.
Dar până la el va cădea hotelul Marna, vechi de pe la 1930. Era pe lista monumentelor istorice, dar a fost declasat. "Chiar dacă e hotel de o stea, era căutat, fiind bine plasat, lângă Gara de Nord. Are 45 de camere iar noi, cei 14 angajaţi, am fost băgaţi la concediere colectivă. Cu siguranţă nu este vorba despre a construi Bulevardul Uranus, ci mai degrabă cineva este interesat să exploateze cumva bogăţia de ape geotermale care se află sub acest teren", ne spune o angajată de la Marna. Se uită lung la clădire, una dintre puţinele renovate în marea de coşmelii de pe Buzeşti. Poate e ultima dată când o mai vede întreagă; peste câteva zile va intra buldozerul şi în Marna. Angajaţii au golit tot hotelul, au împachetat şi acum păzesc obiectele să nu cumva să le fure cei câţiva localnici care stăteau ilegal în vechiturile deja demolate.
Un tunel de 37 de metri, cu binecuvântarea Patriarhului
Proiectul prevede ca de la piaţa Vulcănescu lucrările să continue pe Berzei până în zona podului Haşdeu. "Începem cu bulevardul Vasile Pârvan, până la podul Haşdeu, acesta intrând şi el în supralargire, după care se intră sub pământ. A fost aleasă şi premisa creării unui tunel la aproximativ 37 de m pe sub Dealul Parlamentului, în apropiere şi totuşi departat de construcţia Catedralei Neamului, astfel încat să nu ne intersectăm cu aceste lucrari. Avem si binecuvantarea Patriarhului ca să putem trece pe acolo, m-am consultat cu el şi a fost de acord", a spus primarul general.
Pentru construcţia Diametralei Nord-Sud, Oprescu a cerut conducerii Camerei Deputatilor să-i cedeze o bucată de teren. "Sus, în apropiere de Marriott, Parlamentul va ceda o parte din teren pentru supralargirea bulevardului Izvor, care acum este îngust şi pe care se creeaza numeroase ambuteiaje. Tunelul acesta va iesi în Uranus, până în apropierea pieţei Coşbuc şi va uşura mult ieşirea către sud, mergând pe calea Rahovei, Veteranilor", a mai explicat Sorin Oprescu. Faza a doua a lucrărilor se va încheia la inceputul anului 2012.
Cad provăliile Buzeştiului
Cinematograful Buzeşti nu mai există. Este un munte de moloz plin cu pietroaie şi fierătănii. Lângă el, cineva a sprijinit tricolorul, nu se ştie de ce. Te terenul care odată a fost curtea cinematografului se odihnesc două buldozere. Mâine vor intra în fostele prăvălii cu antichităţi, micuţe şi cu multe geamuri. Pe buticul inscripţionat "Suveniruri, obiecte decorative şi artă" scrie: "Ne mutăm în strada Duca".
86 de case = 29 milioane euro
Pentru construcţia viitoarei autostrăzi, Primăria Capitalei a trecut la demolarea imobilelor de pe strada Buzeşti. În total este vorba de de 86 de clădiri iar suma alocată pentru despăgubirea proprietarilor se ridică la 29 de milioane de euro.
"În legatură cu demolarile din aceste zile, aş vrea sa-ntelegeti ca acolo erau case vechi, prăbuşite, sau doar schelete de case rămase în picioare", spune Oprescu.
Excavatoarele - pe urmele lui Eminescu
"Cât despre afirmaţiile unora că rămân câteva case, eu vă răspund că rămân deocamdată câteva case, care sunt monumente istorice, declasate din categoria aceasta prin ordinul ministrului, dar există o perioadă de cateva zile, conform legii, până când ordinul va fi reconfirmat de apariţia în Monitorul Oficial", a adăugat primarul general. Este vorba de fostul hotel Marna, de casa în care a locuit Mihai Eminescu cu Veronica Micle şi cinematograful Feroviar. Oprescu a promis că va reconstrui cinematograful pe un teren de 300 de metri pătraţi donat de o firmă care comercializeză produse petroliere.
Tuesday, 9 November 2010
Eurofile | Back to Bucharest
TRAVEL
|By ALEXANDER LOBRANO |
Disappointed to find that much of central Paris now serves up the same street-level visual refrain as most American cities — Gap, Zara, Starbucks, Subway — friends visiting from Boston yearned for an urban adventure. Where could they go for a long weekend that hadn’t yet been subjected to the centrifuge of globalization? “Bucharest,” I replied, and they laughed out loud. “Bucharest!? Is there anything to see there? And what about the hotels and the food?”
“Trust me,” I told them, and wasn’t surprised when they returned three days later raving about the delicious strangeness of Europe’s sixth largest city (if you don’t count Istanbul and leave out Russia), which is a three-hour flight from most western European capitals. Vying for the title with Belgrade and Sofia, Bucharest is one of the last major European cities that hasn’t been pasteurized by gentrification or lost its soul to mass tourism. It’s an odd but lively mutt of a city — one that’s clearly seen better days but where something is also suddenly stirring. The locals love to have a good time, and the Romanian economy is chugging along pretty nicely.
To be sure, it wasn’t a place I fell madly in love with when I first went in the early 1990s. Wanting an alternative to the international menu at the Athenee Palace Hilton, I asked the concierge to suggest a restaurant where I could try real Romanian food, whatever that might be. “No, you don’t go out,” he said flatly. “Not safe.” That got my gander up. I’d lived in seriously lousy parts of Boston, New York City and London. So why not go out? “Mad dogs, mad people. You stay here. Please, don’t go,” he pleaded. Well, of course I did, but I got only a few blocks before having a terrifying run-in with a wild-eyed dog and then being surrounded by a flock of pan-handlers with wandering hands.
But that was then, when the city, at once funky and then surprisingly elegant, was just beginning to recover from the demented reign of Nicolae Ceausescu. He razed dozens of churches and synagogues, gutted some of the city’s oldest neighborhoods, and built a grand boulevard on a base of radioactive mine tailings that leads to his completely bonkers Casa Poporului, or “House of the People,” the common parlance for a building that was then officially known as Casa Republicii. The second largest administrative building in the world after the Pentagon, it looks like it was inspired by the rejected plans for a Las Vegas casino by a second-string architect. Known today as the Palace of Parliament, it also houses Romania’s unexpectedly interesting National Museum of Contemporary Art.
My Boston pals accurately described the building, which took five years to build and wreaked havoc on Romania’s fragile finances, as “freaking weird,” and it’s true that the wacko splendor of the place, with its acres of Transylvanian marble, intriguingly hideous chandeliers, grand staircases and football-field-sized rooms, offers one of the most mind boggling lessons in the madness of Eastern Bloc communism to be found anywhere behind what was once the Iron Curtain.
The heavy hand of Ceausescu’s madcap urbanism notwithstanding, other parts of the city still live up to its pre-World War II moniker, Little Paris of the East. During the prosperous years from 1881 to 1920, Paris was indeed the inspiration for many of the city’s major monuments and public works, including the Arcul de Triumf and the Odeon Theater. Today, the liveliest part of the city is the Lipscani district, or Old Town, right in the heart of the city.
Grand Cafe Van Gogh.During the last few years, Lipscani has come on strong as Bucharest’s party district with the opening of dozens of bars, cafes and restaurants. The Dutch-owned Grand Cafe Van Gogh (Str. Smardan 9; 011-40-31-107-63-71 ) is my favorite for great coffee, good light food and terrific people watching. Also in the neighborhood are Caru’ cu Bere (Str. Stavropoleos 5; 011-40-21-313-75-60), which serves great beer in a stunning Belle Epoque setting, and the city’s two best clubs: the new Chat Noir (Str. Blanari 5; 011-40-740-10- 07-97), where a dressed to kill young crowd gets down to great dance music, and Mojo (Str. Gabroveni 14; 011-40-760-26-34-96), which has good live music.
Bucharest has museums galore, but the two not to miss are the absolutely fascinatingMuzeul Taranului Roman, or Peasant Museum (Şos. Kiseleff 3; 011-40-21-317-96-60), and the delightful Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti, or Village Museum (Sos. Kiseleff 28-30; 011-40- 21-317-91-10). The Peasant Museum features exhibits of handicrafts, tools, textiles and other objects from all over the country, while the Village Museum, which was founded in 1936 by royal decree, is an open-air architectural museum of farm houses, wind mills and other buildings that were moved to the capital. Together, they not only offer insight into rural life in Romania — a country where most of the population still lives in the countryside — but also a bird’s eye view of its regional history and traditions.
Though the natives are wild about Italian food these days, you’ll want to eat local, and the best restaurant in town in which to discover that Romanian food is both hearty and delicious is Locanta Jaristea (Str. Georges Georgescu 50-52; 011-40-21-335-33-38). It serves delicious grills and ample helpings of mamaliga, the polenta-like dish beloved of Romanians, in the beautiful setting of an old villa with hilarious live entertainment, which might include violinists, someone playing a harmonica, and a chanteuse or two. The recently opened Hanu Berarilor Interbelic (Str. Poenaru Bordea 2; 011-40-21-336-80-09), which offers great Romanian home cooking — including dishes like carnati de oaie (mutton sausages) and mititei (grilled links of mixed ground meat seasoned with garlic, thyme and anise) — is another good address for a Romanian culinary experience, and many of the waiters speak English well, still not a given in Bucharest.
The Plaza Athenee has reigned as the city’s best hotel for years, but I also love the newly renovated Grand Hotel Continental (56 Victoriei Avenue; 011-40-372-010 300) for its terrific location, very comfortable rooms, friendly and professional young staff, and history — it was built in 1886, according to the plans of the architects Mr. Enil Ritten Forster and I.I. Rasnovanu, in German Renaissance style and was one of the city’s grandest hotels before falling into a long senescence that ended with a recent renovation. (N.B. It’s rarely necessary to pay the rack rates posted on its Web site; call or e-mail instead for their best offer.) For less expensive lodgings that are almost equally comfortable and well-located, the Hotel Rembrandt (Str. Smardan 11; 011-40-21-313- 93 15/16, ) is an attractively renovated 1925 option (just as long as you book a “business-class” room).
Oh, and if you want to make friends and get on with the locals, heed the slightly exasperated but well-intentioned advice of a good-natured young waiter at Hanu Berarilor Interbelic: “Please don’t tell us how surprised you are that Bucharest is a nice city. We know that. You’re the ones who think it’s on Mars. Please skip the Dracula jokes — Bram Stoker’s blood-sucker is probably the least interesting thing about Romania. And please bin your old donkey-carts-and-gypsies image of Romania before you come.” All of which is to say that it’s a better idea to wait and riff on this intriguing city’s exhilarating strangeness once you get home.
Subscribe to:
Posts (Atom)